Mai Aproape

Oferim servicii din sfera Analizei Comportamentale Aplicate (ABA) pentru copiii cu tulburări din spectrul autist și cu alte tulburări de dezvoltare.

Utilizăm metodele de lucru ale Analizei Comportamentale Aplicate (ABA) pentru a consolida abilitățile lingvistice, academice, de autoservire, precum și de interacțiune socială ale copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare.

Despre noi

Povestea a început în Martie 2013, când Mihnea a fost diagnosticat cu TSA.

Avea pe vremea aceea 1 an și 7 luni.

Diagnosticul ne-a lovit ca un trăsnet însă ne-am ridicat, am format o echipă și am plecat la un drum care nu știam unde ne va duce, ce distanță avem de parcurs și dacă vreodată vom ajunge la destinație.

“Mai Aproape” a apărut din dorința de a ajuta și alți copii care sufereau de aceeași tulburare pervazivă de dezvoltare, de a le pune la dispoziție materialele și specialiștii cu care noi am colaborat până atunci.

Ce facem

Facilităm accesul la servicii personalizate de recuperare și integrare socială pentru persoanele cu tulburări din spectrul autismului (TSA).

Facilităm integrarea în învățământul de masă a copiilor cu TSA de vârstă școlară.

Asigurăm accesul persoanelor cu TSA și a familiilor lor la resurse informaționale corecte, complete și adaptate cu privire la servicii, recuperare și asistență specializată.

Contact

Adresă
Str. Libertății nr. 59
Chiajna, Ilfov.

Telefon
Lucia Teleman
0723 656 711

Corina Olteanu (Popescu)
0721 130 145